Victor Pițurcă își dorește neapărat o acțiune pentru sfârșitul acestui an și are la dispoziție două variante.
Prima și cea mai bună este efecturea unui turneu în Oman, unde naționala ar putea participa la turneu alături de naționala țării gazdă, de Iran și de Costa Rica. Turneul nu e încă sigur, dar discuțiile sunt avansate, iar în cazul în care se va parafa, România va deplasa acolo 20 de jucători. „Vor fi și jucători consacrați, dar și surprize. Cert e că toți vor fi din țară”, a declarat Pițurcă. El are o listă lărgită, pe care se regăsește și fiul acestuia, Alexandru, atacant la Pandurii. Alex Pițurcă are 25 de ani și a marcat patru goluri în acest sezon, fiind titular indiscutabil la echipa gorjeană. „Dacă nu era taică-său selecționer, Piți jr ar fi fost de mult la națională”, a apreciat Dumitru Dragomir, președintele LPF.
Cea de-a doua variantă de acțiune presupune efectuarea unui stagiu centralizat la Mogoșoaia sau în Antalya, la care nu vor mai lua parte jucătorii consacrați. „În cazul acesta voi miza numai pe fotbaliști noi, pe care vreau să îi văd cum se comportă într-un alt mediu decât la echipa de club. Vom face și cel puțin un joc, dacă nu chiar două, cu formații din Liga 1″, a dezvăluit Piți.
„Nu sunt așa entuziasmat, deoarece nu cred că mă voi număra printre cei care vor rămâne pe lista lui tata” – Alexandru Pițurcă, atacant Pandurii
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER